Cel mai frumos itinerariu: Helsinki - Stockholm - fiordurile norvegiene - Bergen - Oslo - Copenhaga! Cele mai bune ore de zbor! Cele mai bune hoteluri centrale de 3 si 4 stele! Surprize (placute)!
Descriere circuit
Date de plecare: 21 Iunie, 5 Iulie, 17 Iulie, 29 Iulie, 4 August si 16 August Ziua 1: Bucuresti – Helsinki Dis-de-dimineata, intalnire cu ghidul la Aeroportul Otopeni si imbarcare pentru zborul catre Helsinki “capitala tarii celor 1000 de lacuri". Sosire pe Aeroportul International Vantaa si tur de oras cu autocar si ghid local de origine romana. Vom admira cele mai importante obiective din Helsinki (monumentul Sibelius, Opera, Sala Finlandia, Muzeul National, Parlamentul, Muzeul Kiasma, Catedrala Uspenski, Piata Senatului, Catedrala Luterana, Universitatea, Guvernul, Portul cu hala si piata de suveniruri, parcul Esplanadi, Biserica in Stanca Temppeliaukio si vom afla mai multe despre istoria si cultura incantatorului Helsinki, denumit si "fiica a Marii Baltice". Dupa formalitatile de cazare la hotel, iesim la o plimbare pe stradutele orasului pana in port unde puteti incerca preparate traditionale din peste si de unde puteti simti cel mai bine atmosfera locului. Seara tarziu, la „lumina soarelui de la miezul noptii” putem degusta vibranta viata de noapte finlandeza, intr-unul din numeroasele cluburi sau restaurante. Cazare hotel 4* situat ultracentral.
Ziua 2: Helsinki – Stockholm (Croaziera Viking Line) Dimineata, mic dejun bufet la hotel si timp liber pentru plimbari, cumparaturi sau excursii optionale: vizite la muzeul in aer liber Seurasaari, la gradina zoologica Korkeasaari sau croaziera cu vaporasul prin arhipelag ori la fortareata Suomenlina (patrimoniu UNESCO). La orele 15:45, transfer de la hotel in port pentru imbarcarea pe vasul de croaziera Viking Line ce traverseaza Marea Baltica unind cele doua tari, Finlanda si Suedia. Check-in pana la orele 17:00, iar la 17:30 se va ridica ancora si vom incepe o croaziera de neuitat intre cele 2 capitalele, Helsinki si Stockholm . Pentru o priveliste magnifica, urcam pe puntea 11 a vasului si admiram stralucitorul Helsinki pe care il lasam in urma si miile de insule si insulite ale arhipelagului ce se deshide in fata noastra. De asemenea, pe vas, exista numeroase cluburi, restaurante, ringuri de dans, karaoke, locuri de joaca pentru copii, astfel incat distractia si voia buna sunt garantate pana in zori. Optional, cina bufet scandinav cu zeci de specialitati de peste si fructe de mare, care va vor incanta toate simturile.
Ziua 3: Stockholm Dimineata, mic dejun bufet scandinav pe vas, iar la ora 09.40 debarcam la Stockholm - "Venetia Nordului" sau "Frumusetea pe Apa" asa cum a mai fost numita una dintre cele mai frumoase capitale ale lumii. Construit pe 14 insule intr-un minunat arhipelag cu peste 24.000 de insule, Stockholm-ul ne va oferi emotia unui peisaj de o deosebita frumusete. Considerat de multi turisti cel mai frumos oras din lume, Stockholm-ul este fascinant mai ales in timpul verii, avand o multime de parcuri, muzee si monumente care merita vizitate. Dupa debarcare, facem un tur al orasului cu autocar si ghid local de origina romana. Admiram Palatul Regal (in suedeza - Kungliga Slottet), care adaposteste istoria familiei regale suedeze de la origini pana in prezent, Gamla Stan (Orasul Vechi), Catedrala, Parlamentul, Bursa, muzeul Vasa, Primaria (Stadhuset) cu faimoasele sali: “Sala Albastra” si “Sala Aurita”, unde are loc banchetul decernarii Premiilor Nobel. Optional, dupa amiaza putem face o vizita la Skansen, cel mai vechi muzeu in aer liber din lume, sau o croaziera cu vaporasul printre insulele Arhipelagului Stockholm. Iar seara, putem petrece clipe de neuitat in parcul de distractii Grona Lund. Cazare la hotel 4* situat ultracentral in Stockholm.
Ziua 4: Stockholm Dimineata, mic dejun bufet la hotel si optional, vizitam Palatul Drottningholm (o versiune la scara mai mica a Versailles-ului), resedinta familiei regale. In parcul palatului se afla versiunea suedeza a Marelui Trianon, exoticele pagode ale Pavilionului Chinezesc (Kina Slott) si Teatrul Regal Drottningholm. Seara, exploram stradutele pitoresti din orasul vechi (Gamla Stan), cu cladiri din secolul al 13-lea, si unde se gasesc toate locurile si monumentele de renume istoric dar si numeroase taverne, berarii, cafenele, care mai pastreaza inca parfumul evului mediu. Cazare la acelasi hotel.
Ziua 5: Stockholm – Lillehammer Dimineata, servim micul dejun bufet la hotel dupa care, pornim cu autocarul catre granita Suediei cu Norvegia. Strabatem sud-vestul Suediei, o zona incantatoare cu paduri si lacuri stralucitoare (printre care Vanern, cel mai mare lac suedez) si iar spre seara, sosim la Lillehammer, renumita statiune a sporturilor de iarna. Situata in nordul lacului Mjosa, cel mai intins lac al Norvegiei si unul dintre cele mai adanci din Europa, statiunea Lillehammer si-a castigat faima internationala cu ocazia Jocurilor Olimpice din anul 1994 care au fost organizate aici. Cazare hotel 4* situat in centrul statiunii.
Ziua 6: Lillehammer - Dombas - RUTA DE AUR: Trollstigen (Scara Trolilor) - Orneveien (Drumul Vulturilor) - fiordul Geiranger - Nordfjord - Sognefjord - Sogndal Dupa micul dejun bufet la hotel, incepem explorarea vestitei "tari a fiordurilor" cu unele dintre cele mai frumoase si mai salbatice peisaje din lume. Aceasta excursie va indeplini visul oricarui turist in Norvegia, cuprinzand cele mai ravnite atractii norvegiene: „Ruta de Aur” cu Trollstigen („Scara Trolilor” sau „Drumul Piticului”) si Orneveien („Drumul Vulturilor”), maiestuoasele fiorduri Geirangerfjord, Nordfjord, Sognefjord. INCLUS: o croaziera de vis pe Geirangerfjord, aflat pe lista patrimoniului UNESCO drept cel mai frumos fjord din lume. Veti fi impresionati de cascadele inspumate ce cad de la sute de metri pe pantele abrupte ale muntilor, cele mai renumite fiind: De Syv Sostre (Cele sapte surori) si Brudesloret (Voalul miresei). Continuam cu o calatorie relaxanta de-a lungul fermecatorului Nordfjord, cu peisaje incantatoare. Facem un popas pentru a vedea o parte din marele ghetar Jostedalbreen, si anume Boyabreen, iar spre seara, sosim in zona "fiordului rege" - Sognefjord, cel mai lung si mai adanc fiord din Norvegia, si al doilea din lume dupa fiordul Scoresby Sund din Groenlanda. Cazare hotel 3* in zona magnificului fiord.
Ziua 7: Sogndal – Flam – Bergen Dimineata, mic dejun bufet la hotel si pornim intr-o aventura inedita, pentru a vizita cateva dintre cele mai palpitante atractii din Norvegia. Optional, la Flåm vom putea experimenta cea mai abrupta calatorie cu trenul (in 50 de minute se urca 850 m printr-un defileu catre Myrdal, timp in care peisajul se schimba de la vai inverzite cu cascade repezi la munti inalti, acoperiti de zapada.) Peisajul salbatic dar superb a facut din calatoria pe calea ferata Flåmsbana o atractie turistica internationala, inca de la inaugurarea sa in anul 1944. Nu e de mirare ca se afla in topul celor mai frumoase calatorii cu trenul din lume. De la Flam, ne continuam calatoria pe vai pitoresti marginite de munti inalti cu creste acoperite de ghetari catre faimosul oras Bergen, denumit si "Poarta catre Fiorduri". Facem un tur panoramic pentru a admira cheiul Bryggen, Cartierul Hanseatic, Biserica Sf. Maria (Mariakirken), Piata de Peste, Turnul Rosenkrantz si cladirea Hakonshallen. Veti fi impresionati de Casele Hanseaticilor aliniate pe cheiul Bryggen (monument UNESCO) si de atmosfera vesela a orasului. Optional, facem o excursia cu funicularul care in doar 8 minute urca 320 m pana in virful muntelui Fløyen, de unde vom avea o splendida panorama asupra orasului, a imprejurimilor si a fiordului. Cazare hotel 3* situat ultracentral in Bergen.
Ziua 8: Bergen –Hardangerfjord – Oslo Servim micul dejun bufet la hotel apoi ne continuam aventura norvegiana catre Oslo. Inaintam de-a lungul fiordurilor Hardangerfjord si Eidfjord, o zona deosebit de pitoreasca si renumita pentru cultura pomilor fructiferi (in special meri), admiram cascada Voringfossen, una dintre vestitele cascade norvegiene si strabatem Platoul Hardanger (Hardangervidda) cu peisaje impresionante, pana la Geilo, o importanta statiune de ski din Norvegia. Spre seara, sosim la Oslo, capitala regatului norvegian, un oras plin de viata, inconjurat de paduri si lacuri, declarat in anul 2007 cea mai buna capitala in care sa locuiasca cineva. Centrul orasului si cele mai importante obiective turistice sunt usor de explorat mergand pe jos. La sosire, facem un tur panoramic al orasului iar seara, descoperim portul Akker Brygge cu atractiile sale: restaurante cu specific, vestitele magazine de pulovere norvegiene Dale of Norway, magazine cu creveti si specialitati norvegiene de peste etc. Cazare in Oslo, hotel 4* ultracentral, situat chiar langa Palatul Regal.
Ziua 9: Oslo- Copenhaga Dimineata, dupa micul dejun bufet la hotel, facem turul orasului cu autocarul si ghid local de origine romana. Admiram Palatul Regal (Det Konggelige Slottet), cu gradinile regale (Slottsparken), Catedrala (Oslo Domkirke), Parlamentul (Stortinget), Primaria (unde se decerneaza anual premiile Nobel pentru pace), Parcul cu Sculpturi Vigeland (192 de sculpturi in granit, bronz si fier, totalizand 650 de figuri ale sculptorului Gustav Vigeland, expuse in aer liber in cel mai mare parc al orasului), Universitatea (aula este decorata cu fresce de Edvard Munch), noua cladira a Operei, Fortareata Akershus, cel mai important monument medieval al Norvegiei, construit in jurul anului 1300. Dominand portul, fortareata este folosita astazi pentru ceremonii oficiale. Dupa turul de oras, timp liber la dispozitie pentru a vizita Galeriile Nationale, diversele muzee sau pentru cumparaturi. In jurul orelor 15:45, transfer cu autocarul de la hotel in port pentru imbarcarea pe vasul de croaziera DFDS Seaways - Pearl of Scandinavia. La orele 17:00 se ridica ancora si pornim intr-o minunata croaziera spre Danemarca. Pe vas, numeroasele cluburi, restaurante, ringuri de dans, karaoke, locuri de joaca pentru copii, va ofera tot atatea posibilitati de petrecere a timpului intr-un mod cat mai placut. Optional, cina festiva bufet scandinav.
Ziua 10: Copenhaga Dimineata, servim micul dejun pe vas iar in jurul orelor 09:30 sosim la Copenhaga. Incepem experienta daneza cu un tur al orasului cu autocar si ghid local pentru a-i admira frumusetile istorice si arhitectonice: faimoasa statuie Mica Sirena inspirata din povestirea lui Andersen, simbolul capitalei daneze, Fantana Gefion, Palatul Amalienborg – resedinta familiei regale, Piata Palatului cu statuia ecvestra a lui Frederik V, una dintre cele mai impunatoare din Europa, Portul Nyhavn (locul unde marinarii mancau, beau si dormeau - arhitectura si atmosfera pastreaza inca parfumul timpului), Bursa, Palatul Christiansborg, Turnul Negru, Castelul Rosenborg, Primaria, Carlsberg Glyptotek, Parcul Tivoli (exterior). Cazare la hotel si timp liber pentru explorarea pe cont propriu a acestui oras fascinant, desprins parca din povesti. Optional, putem vizita Castelul Rosenborg, Gliptoteca Carlsberg sau Biblioteca Regala "Diamantul Negru" iar seara, distractia si aventura sunt garantate in Parcul Tivoli. Cazare la hotel 4*, situat in centrul capitalei daneze.
Ziua 11: Copenhaga – Bucuresti Mic dejun bufet suedez la hotel si optional, excursie la Hillerod, pentru a vizita Castelul Frederiksborg (1600), resedinta regala de vara ce adaposteste si Muzeul Danez de Istorie, si apoi la Helsingor (Elsinore), pentru a vizita Castelul Kronborg - locul tragediei lui Hamlet - Printul Danemarcei. Tot optional, mai puteti face o croaziera cu vaporasul pe canalele Copenhagai sau o excursie cu trenul sau autobuzul la Malmo, in Suedia peste vestitul pod Oresund care de la constructia sa in anul 2000 este cel mai mare pod rutier si feroviar ce uneste 2 tari. De asemenea, puteti merge la cumparaturi pe vestita strada comerciala Stroget (aici veti putea gasi suveniruri cu specfic danez, bijuterii si obiecte din chihlimbar deosebite sau cristaluri de foarte buna calitate). Dupa-amiaza, transfer la aeroportul international Kastrup pentru zborul la Bucuresti, unde va veti intoarce cu amintiri de neuitat si cu dorinta de a reveni in Scandinavia.
Tarife: - 1450 EUR / pers + 395 RON / pers cazare in camera dubla si cabina inside de 4 locuri pe vasele de croaziera; - 1350 EUR / pers + 395 RON /pers cazare in camera tripla si cabina de 4 locuri pe vasele de croaziera; - 595 EUR supliment camera single. Servicii incluse: - 10 nopţi cazare: 8 nopti in camere duble la hoteluri de 3* si 4* situate ultracentral si 2 nopti pe vase de croaziera in cabine inside de 4 locuri, mic dejun bufet scandinav inclus; - transport avion cursa regulata, cu escala; - transferuri aeroport – hotel – aeroport; - transferuri hotel – vase de croaziera – hotel; - transport autocar modern conform program; - toate traversarile cu ferryboatul inclusiv o croaziera de 1 ora pe Geirangerfjord; - tururi de oras cu ghizi locali de origine romana in Helsinki, Stockholm, Oslo, Copenhaga; - ghid insotitor pe tot parcursul programului; - Surprize (Placute!)
Nu sunt incluse in tarif: - taxe de aeroport (aproximativ 190 euro/pers); - asigurare medicala / storno (recomandata); - intrarile la muzee si obiective turistice. Optional: - 75 EUR / pers. supliment cabina dubla inside pe ambele vase de croaziera; - 40 EUR / pers. supliment cabina tripla inside pe ambele vase de croaziera;
- suplimente cabina cu hublou pe ambele vase de croaziera: - 25 EUR / pers. cand sunt 4 persoane in cabina cu hublou; - 80 EUR / pers. in cabina tripla si cu hublou; - 150 EUR / pers. in cabina dubla si cu hublou; - la cerere, se pot rezerva cabine de lux pe unul sau pe ambele vase de croaziera;
- 32 euro / pers. cina buffet pe vasul de croaziera Viking Line (Helsinki – Stockholm), 15 EUR / copil 6-17 ani; - 38 euro / pers. cina buffet pe vasul de croaziera DFDS Seaways (Oslo – Copenhaga), 19 EUR / copil 4-15 ani. Pentru intrebari sau detalii suplimentare contactati-ne la tel. 021 305 6006 / 0723 26 88 00 / 0722 62 33 35 sau pe e-mail: info@nordic.ro / elena@nordic.ro
|