Nopti magice in Norvegia

Nordul Norvegiei este taramul fascinant al aurorelor boreale, al populatiei Sami (laponii) si al traditiilor stravechi iar o minivacanta de iarna pe aceste meleaguri inseamna o desfatare spirituala si culturala.

CE PUTETI VIZITA

    POVESTE DE IARNA, IARNA DE POVESTE!

    Nordul Norvegiei este taramul fascinantelor aurore boreale, al populatiei Sami (laponii) si al traditiilor stravechi, iar o vacanta de iarna petrecuta pe aceste meleaguri este o desfatare spirituala si culturala si o experienta unica! 

    Tromso, sau "Parisul Nordului”, este poate cel mai bun loc de unde puteti admira spectacolul magic al luminilor nordului, fiind situat in centrul zonei de maxima incidenta a aurorelor boreale. Si chiar daca aceste doamne capricioase - aurorele boreale, nu vor binevoi sa-si faca aparitia, aici puteti cunoaste mai bine cultura Sami si modul de viata al laponilor si va puteti distra pe cinste intr-o excursie cu snowmobilul sau cu saniile trase de reni sau caini Husky.

Dimineata devreme, imbarcare pentru zborul cu escala Bucuresti –Tromso. Dupa aterizarea pe aeroportul Langnes din Tromso, transfer in centrul orasului si cazare la hotel.

Optional, serviti cina intr-un restaurant traditional din Tromso si cu putin noroc, puteti fi luati prin surprindere de aparitia jucausa a Aurorei Boreale inca din prima seara pe taramuri arctice.

CE PUTETI VIZITA: 1
Tromso

Serviti un mic dejun buffet scandinav la hotel, apoi incepeti explorarea orasului. Situat la nord de Cercul Polar, Tromso adaposteste cea mai nordica universitate, cea mai  nordica berarie (Mack) din lume, dar si catedrala cea mai nordica din tarile scandinave si din lume. In timpul sejurului, ve recomandam sa vizitati Catedrala Arctica, cu designul sau impresionant ce sugereaza un iceberg, Muzeul PolarMuzeul de Arta al Norvegiei de Nord si centrul Polaria, unde puteti afla mai multe detalii despre viata pe taramuri arctice. De asemenea, nu trebuie sa ratati o plimbare cu telecabina pe munteleFjellheisen pentru a va bucura de cea mai frumoasa priveliste din “Parisul Nordului”  (denumit asa de catre marinarii care treceau pe aici cu corabiile incarcate cu marfuri de lux in drumul lor dinspre Paris spre Rusia).

Seara este momentul spectacolului - porniti intr-o excursie in cautarea Luminilor nordului! Jucausele Lumini ale Nordului isi pot face aparitia pe neasteptate, insa pentru a va bucura din plin de simfonia culorilor, aventurati-va impreuna cu ghidul local in imprejurimile salbatice acoperite de zapada de unde cu putin noroc veti putea admira magicele aurore boreale! De asemenea, veti avea ocazia sa aflati lucruri interesante despre viata populatiei sami (laponii) care traiesc de mii de ani pe aceste taramuri intr-o perfecta comuniune cu fortele naturii.

CE PUTETI VIZITA: 1
Tromso

Dimineata,  micul dejun buffet la hotel. Optional puteti descoperi farmecul transportului pe meleagurile polare. Impreuna cu ghidul local porniti catre o ferma de caini Husky, serviti un pranz traditional la ferma si dupa ce veti invata cum sa conduceti o sanie trasa de un atelaj Husky vesel si energic, porniti la drum! Urmeaza o plimbare prin cele mai pitoresti si mai autentice peisaje nordice!

Seara, cazare la acelasi hotel si, cine stie, poate fascinantele lumini ale nordului isi vor face aparitia si in aceasta noapte.

CE PUTETI VIZITA: 1
Tromso

Serviti micul dejun la hotel, apoi petreceti ziua dupa bunul plac. Puteti continua vizitarea orasului si a imprejurimilor, sau puteti alege cateva excursii optionale: safari cu snowmobilul, o excursie pe mare pentru observarea balenelor, iar seara puteti  porni din nou la vanatoare de ... lumini nordice.  

CE PUTETI VIZITA: 1
Tromso

Dimineata, mic dejun la hotel si timp liber la dispozitie pentru a cauta un ultim suvenir cu specific nordic si pentru a admira inca o data peisajele pitoresti din Parisul Nordului.

Dupa-amiaza, transfer la aeroport si zbor cu escala catre Bucuresti, unde va veti intoarce cu amintiri de neuitat dintr-o tara de basm!

CE PUTETI VIZITA: 1
Tromso
DATE DE PLECARE:
Octombrie 2017 - Martie 2018
DURATA:
5 zile/ 4 nopti
TARIFE:

590 EUR

per persoana, loc in camera dubla

310 EUR

per persoana, supliment camera single

SERVICII INCLUSE IN TARIF:
    • 4 nopti cazare cu mic dejun buffet inclus, hotel 4* situat ultracentral in Tromso
    • excursie cu ghid si transport local in cautarea aurorelor boreale
TARIFUL NU INCLUDE:
    • bilete de avion Bucuresti – Tromso – Bucuresti, pe curse de linie cu escala. DE LA 370 EUR/persoana. Se rezerva in functie de perioada solicitata. 
    • transferuri aeroport - hotel - aeroport
       

    OPTIONAL:

    • safari cu snowmobilul
    • croaziera whale watching
    • in vizita la o ferma lapona cu reni 
    • in vizita la o ferma Husky
    • una sau mai multe nopti de cazare in Tromso pentru a va spori sansele de a vedea aurorele boreale.