Capul Nord

 

Acum mai bine de 400 de ani, Capul Nord a fost un punct de referinta si o adevarata provocare pentru marii calatori ai Terrei. Intr-o perioada in care accesul nu se realiza la fel de facil precum in prezent, Capul Nord s-a transformat intr-un reper maiestuos pentru exploratori, turisti si chiar importante nume regale

Capul Nord este reprezentat de o stanca abrupta ce  se ridica impunator la 307 metri deasupra Oceanului Arctic si care marcheaza punctul terminus al Europei Continentale. Natura te copleseste in aceasta zona, iar intalnirea cu simpaticii pufini care se odihnesc pe stancile zimtate este o experienta deosebita.

O calatorie pana la Capul Nord este o calatorie a constrastelor. Vara cu soarele de la miezul noptii si pitoresti sate pescaresti, iarna cu noaptea polara si aparitia magica a aurorei boreale. Indiferent de sezonul in care porniti in aceasta aventura, experienta este fascinanta.

Ambarcatiuni maritime, avioane si autobuze isi croiesc drum an de an spre acest loc legendar care a capatat din ce in ce mai multa popularitate turistica. In fiecare an se estimeaza ca ajung 200,000 de turisti.

Statul norvegian a construit aici un modern centru de vizitare. Puteti trimite acasa o vedere de la oficiul postal sau puteti achizitiona un suvenir din magazinul centrului. De asemenea, exista si un muzeu care poate fi vizitat, dar si o capela. Preparate din bucataria traditionala arctica sunt servite in cadrul restaurantului de la Capul Nord.

 

oferte turistice pentru
Capul Nord