SOLICITA OFERTA
Ziua 3: Golden Circle

Golden Circle (Parcul National Thingvellir – Marele Geysir – Cascada Gullfoss)

Dimineata, dupa ce gazdele ne vor rasfata cu un mic dejun delicios, bogat in produse locale, vom explora tarmul sudic al Islandei, vestit pentru campiile fertile, ghetarii, vulcanii si cascadele pitoresti.

Veti descoperi si admira fortele naturii islandeze si cele mai vestite atractii ale tarii.

Va continuati calatoria spre Triunghiul de Aur, cel mai faimos traseu turistic al Islandei. Veti vizita Parcul National Thingvellir, un loc cu o deosebita importanta culturala, istorica, geologica, dar si afectiva pentru poporul islandez. Continuati excursia catre parcul geotermal unde veti admira extraordinarele gheizere. Cel mai puternic dintre acestea, impresionantul gheizer Strokkur („Agitatul” sau „Involburatul”), ofera un adevarat spectacol vizitatorilor aruncand la fiecare circa 5 -7 minute un jet de apa fierbinte de pana la 35 m inaltime. Dupa aceasta experienta veti admira o alta atractie deosebita a Islandei - Cascada Gullfoss („Cascada de Aur”), cea mai mare cascada din Europa si una dintre cele mai spectaculoase din lume.  Este o cascada in trepte formata pe raul Hvítá care curge printr-un canion de circa 70 m adancime, 20 m latime si 2,5 km lungime iar spectaculozitatea cascadei consta in faptul ca turistii pot urca deasupra ei si o pot admira de sus.

In zilele insorite, se formeaza curcubee ce fac deliciul turistilor si le ofera ocazia perfecta pentru fotografii inedite. Continuam cu o vizita la ferma de tomate Fridheimar,  o experienta unica ce va fi insotita de o  degustare a supei delicioase de rosii.

Dupa o zi plina de experiente inedite ne vom intoarce la Reykjavik.