SOLICITA OFERTA
Ziua 4: Stockholm - Muzeul Skansen si Palatul Drottningholm-Bergen

Dupa micul dejun bufet la hotel, avem intreaga zi la dispozitie pentru a descoperi orasul pe indetele. Putem vizita Muzeul Skansen, cel mai vechi muzeu in aer liber care adaposteste peste 150 de cladiri vechi din sec. XVIII – XIX aduse aici de pe intreg teritoriul Suediei dar si o gradina zoologica cu animale nordice – o adevarata incantare pentru cei mici dar si pentru cei mari. Langa Muzeul Skansen, impreuna cu cei nostalgici, putem descoperi Muzeul ABBA si chiar putem deveni al cincilea membru al trupei, cantand pe scena impreuna cu Bjorn, Benny, Frida si Agnetha sau ne putem distra incercand vocea la ABBA Karaoke cu un hit: „Mamma Mia”, „Chiquitita” sau „Dancing Queen”
Dupa-amiaza, putem face o croaziera cu vaporasul pe Lacul Malaren pentru a vizita resedinta familiei regale suedeze, Palatul Drottningholm, o versiune la scara mai mica a Versailles-ului.
Transfer la aeroportul Arlanda si imbarcare pentru zborul cu destinatia Bergen. Aterizare pe aeroportul din Bergen, de unde vom fi preluati cu autocarul si vom face un tur panoramic al orasului.